Răsturnare de situație în cazul afaceristului sechestrat și mutilat
- StiriPeOre
Poliția: Victima ar fi pus la cale un plan
Patronul unui cunoscut local din Cluj, care a fost găsit de polițiști cu degetul tăiat și în stare de șoc, a susținut că a fost sechestrat și mutilat de trei indivizi pentru a-l forța să le dea acces la portofelul cu criptomonede. Acum, polițiștii susțin că cele sesizate nu se confirmă, conform stiripesurse.ro
Prins la volan sub influența alcoolului și fiind implicat într-un accident minor, Ciprian Călin Pop, proprietarul Gentlemen’s Bistro din Cluj, a raportat la Poliție miercuri, 17 ianuarie, că a fost atacat și sechestrat de mai mulți indivizi, care i-au mutilat un deget.
Polițiștii care l-au oprit miercuri dimineața au observat rănile și degetul secționat. Abia atunci, antreprenorul a decis să depună o plângere.
Pop le-a relatat polițiștilor că a fost torturat de trei indivizi mascați într-o hală de la marginea orașului. Motivul? Aceștia doreau cu orice preț acces la codul secret al portofelului electronic de criptomonede, unde susține că are aproximativ 200.000 de dolari.
Polițiștii au informat că, din cauza problemelor medicale și financiare, victima ar fi pus la cale un plan în noaptea de 15/16 ianuarie 2024, în care ar fi fost ilegal privată de libertate de către trei bărbați, într-un imobil din localitatea Florești.
În ceea ce privește sustragerea criptomonedelor și a dispozitivului de tip portofel, Poliția a declarat că „fapta nu există și nu a fost creat niciun prejudiciu din partea unor terțe persoane”.
În prezent, bărbatul în vârstă de 42 de ani se află internat la spital, unde primește îngrijiri medicale.
Sursă articol: stiripesurse.ro
Sursă foto: facebook