Bulgarii prognozează aderarea deplină la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Bulgarii prognozează aderarea deplină la Schengen de la 1 ianuarie 2025

Economia bulgară pierde mii de euro în fiecare zi

Până la sfârșitul anului, Bulgaria va intra în Schengen și pe uscat, a prognozat, la Blagoevgrad, europarlamentarul de la PPE/GERB Andrei Novakov, citat de postul public de radio BNR, conform stiripesurse.ro

Andrei Novakov a afirmat că economia bulgară suferă pierderi considerabile zilnic din cauza așteptării la cozi la granițele terestre ale Europei. El estimează că până la sfârșitul anului, Bulgaria și România vor deveni membri cu drepturi depline în spațiul Schengen.

Novakov a adus în discuție faptul că Austria, care reprezintă singurul obstacol în acceptarea Bulgariei în Schengen, a întâmpinat și ea dificultăți similare. "„Iată, aici poate ar trebui să ne amintim că Austria a intrat cu mare dificultate în spațiul Schengen după opoziția nu a oricui, ci a Germaniei, iar asta exact cu aceleași reproșuri că nu își protejează bine frontierele externe, așa că a intrat și ea în etape. Acest proces a durat ani de zile”, a subliniat Novakov. El a adăugat că direcția pe care o va lua Europa depinde de rezultatele alegerilor din Parlamentul European din acest an.

Sursă articol: stiripesurse.ro